Exist, visez
Asica este unul dintre sutele de mii de tineri din Romania, infectati cu virusul HIV in anii 90, care a supravietuit atunci cand nimeni nu ii acorda vreo sansa. Abandonata de parinti la nastere, a trait pana la varsta de 9 ani intr-un orfelinat si a fost integrata in mai multe proiecte ale unor ONG-uri, care au pregatit-o din punct de vedere fizic si psihic sa primeasca si sa reactioneze pozitiv la tratamentul antiretroviral administrat. Mutata la 10 ani in spitalul privat “Sf. Laurentiu”, destinat copiilor considerati in faza terminala a bolii, Asica a ajuns la 13 ani, in casa de tip familial Ashitanoie, patronata de Asociatia Speranta, unde traieste si in prezent, alaturi de alti tineri seropozitivi.
Reusita mea: TRAIESC!
Asica s-a nascut la Constanta si a ajuns in Casa Ashitanoie in 1998. Are parinti si frati, dar nu i-a cunoscut niciodata. Isi cunoaste doar o matusa care a vizitat-o.
Asica iubeste locul in care locuieste de multi ani fiindca este inconjurata de prieteni si de animale. Este o fata foarte muncitoare, care are grija de animalele din gospodarie. Din pricina pasiunii sale pentru animale, prietenii din Casa au botezat-o “mama animalelor”. Asica le mangaie, le vorbeste si le trateaza cand sunt bolnave. “Am avut de-a lungul timpului, iepuri, gaini, chinchilla, prepelite, porci, capre, oi, caini si pisici, dar dintre toate, preferata mea a fost capra Didina. Era tare slaba si bolnava cand ne-a dat-o un vecin. I-am administrat un tratament bun, i-am dat lapte si am avut grija de ea. S-a facut Didina o frumusete de animal”, povesteste Asica.
Asica a muncit si intr-o sera. Nu se sperie de munca. E fericita sa invete mereu lucruri noi despre pamant, natura si plante. Ii plac oamenii si ii place sa mearga pe bicicleta. Este o persoana dedicate celorlalti, pe care incearca sa-I ajute ori de cate ori poate. Tanara viseaza sa devina asistenta medicala ca sa ajute copiii bolnavi.
“Am descoperit ca imi place sa am grija de oamenii cu probleme. Cand locuiam in orfeliant la Medeea, obisnuiam sa ii car pe copii in carca, sa-i spal, sa le schimb scutecele, chiar daca sunt micuta de statura si pampersul nu exista pe atunci”. “Dar stiu ca nu am nicio sansa sa-mi indeplinesc visul fiindca sunt seropozitiva”.
Cu toate acestea, Asica nu si-a pierdut increderea in viata si in oameni.
“Oamenii m-au ranit si m-au dezamagit de multe ori, deja sunt obisnuita cu jignirile si atitudinea lor. Dar viata mi-a oferit mereu in compensatie, momente fericite. Am fost la emisiunea “Surprize, surprize” in 2005 si am vazut-o pe Andreea Marin. Doamna doctor Matusa ne-a facut o surpiza mare si ne-a dus la emisiune fara sa ne spuna ca noi suntem invitatii. Imi amintesc ca am primit cadou unelte pentru microferma. A fost extraordinar”.
"Cat despre rautatile oamenilor, am invatat sa nu le mai dau voie sa ma afecteze. Taria noastra, atitudinea pozitiva si explicatiile pe care le oferim oamenilor despre virus, au facut ca mai intai vecinii apoi restul oamenilor din comuna sa ne vada altfel sis a nu se mai teama de boala. Nu-mi este rusine ca sunt seriopozitiva fiindca nu este vina mea ca sunt bolnava. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am ajuns la varsta pe care o am, ca ma simt bine, nu ma gandesc la boala si traiesc cu speranta ca se va descoperi un tratament care sa ne vindece”.
“Am ajuns la concluzia ca cea mai mare realizare a mea este ca sunt in viata. Asta fiindca cineva mi-a dat un acoperis deasupra capului, am primit tratament si ingrijire, am invatat sa am grija de mine ca sa fiu pe propriile picioare daca o sa plec din Casa Ashitanoie - Luxembourg”.